Românii şi maşinile lor

În săptămânile care au trecut am fost nevoit să mă interesez în mod acut legat de un subiect care nu îmi era deloc familiar, şi anume cum se cumpără o maşină: mărci, ani de fabricaţie, kilometraje (cu tot cu poveştile din spatele lor), cilindree, taxe de mediu, asigurări etc. Am bătut forumurile în lung şi în lat şi am întrebat oameni care păreau sau ar fi trebui să fie specialişti în domeniu despre soluţionarea unor dileme cum ar fi: nouă/veche, automată/manuală, benzină/diesel etc. Din toată povestea asta am rămas cu nişte impresii privitoare la români şi atitudinea lor faţă de maşini. Bineînţeles, nu consider că am un eşantion reprezentativ statistic, dar totuşi, o oarecare majoritate este reprezentată de următoarele concluzii:

1. Toată lumea e specialistă în tot. Nu contează că omul nu ştie câte pedale are o maşină automată, dar ştie că sunt nişte porcării, ca i-a spus lui “un prieten de dincolo”. Am băgat de seamă şi că toată lumea are acest prieten imaginar, acest prieten de dincolo, care le ştie pe toate şi a cărui experienţă este irefutabilă.

2. Există daciofili înrăiţi şi daciofobi la fel de înrăiţi. Ultimii este posibil să nu fi condus niciodată o dacie, dar ştiu totul despre ele. De la un prieten, evident.

3. “Logan din 2014 ? Da, poate peste câţiva ani, când oi lua-o second din Germania. Cu 1000 de euro mai ieftină, dar nu-i vorba de bani, ci de faptul că am mai mare încredere dacă o testează neamţul.”. Cred ca eu sunt puţin dereglat că gândesc invers.

4. “Fraţiloooor, mi-am comandat Logan nou şi în aşteptare mi-a şi cumpărat bormaşină specială cu care să îmi trag firele de la neoane!”. Am observat această maladie de a găuri şi a modifica prin absolut orice mijloace o dacie nouă. Îşi iei VW nou? Frate eşti prost, cum să-l modifici ??? Dar cu Dacia merge, unul zicea că a lipit senzorii de parcare cumpăraţi din târg cu poxipol şi, după 2 ani, încă stau.

5. Orice maşină din România trebuie tunată la maxim. Ţi-a lăsat bunicul moştenire Dacia din ’85 ? Obligatoriu trebuie să-i pui sistem bass, xenoane, neoane sub ea şi să-i modifici pompa de injecţie să îi creşti puterea cu 1 CP şi să-i scazi consumul cu 1 ml la sută.

Şi lista ar mai putea continua, dar deoamdată mă opresc aici. Practic, am tras concluzia că românii ştiu despre maşini cam cât ştiu şi despre medicină, dacă e să mă iau după ce se discută pe net.

Advertisements

About zer0taiat

Random blog
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s