La trecutu-i mare, negru viitor

Nu am fost niciodata bun la fotbal. De fapt, aşa cum am mărturisit recent unor colegi, am descoperit că sunt afon încă din şcoala primară, la ora de sport când, venindu-mi rândul să “trag la poartă”, m-am împiedicat de minge cu o graţie de urs polar şi am căzut pe spate, făcând pentru prima şi ultima dată cunoştinţă cu asfaltul din curtea şcolii. După aia, mă puneau colegii în poartă, dar nici asta nu a durat mult, că au început să se prindă de ce echipa mea pierdea aproape sistematic.

În familie, bunicul meu era singurul care se îndeletnicea cu privitul fotbalului şi cu evidenţele statistice de rigoare: bucăţele decupate din ziare, programe sportive cumpărate special vinerea, pentru pregătirea etapei din weekend şi urmărirea sistematică, la radio şi tv, a tuturor meciurilor din Liga I. Sau Divizia A, cum îi zicea pe atunci.

Tot pe atunci însă, în Divizia A, mai era şi o echipă al naibii de bună la jucat fotbal. Echipa se numea Universitatea Craiova, şi stadionul pe care juca, Ion Oblemenco. Când juca Universitatea Craiova, în cele două ore de meci, nu era loc din oraş în care să nu se audă ceva de la meci: fie un radio sau TV dat tare printr-o fereastră deschisă, fie efectiv uralele spectatorilor direct de la station, la câte o fază mai adrenalinogenă. Şi bunicu-meu sărea din scaun, spre disperarea bunicii mele, “că o sa dobori lustra aia, om bătrân şi nărod ce eşti. dete fotbalu-n tine”. “Ehe, ca-n ’83 sigur n-o să mai fie”, zicea bunicu-meu.

Şi aşa a fost, pentru că între timp s-au întâmplat nişte chestii. Echipa a fost cumpărată de către un băiat, al cărui nume a apărut scris pe toate blocurile din Craiova, alături de cuvinte de laudă, după care s-a trezit retrogradată în Divizia B, după care a fost dezafiliată. “Abuziv”, zic unii. De fapt, majoritatea. De fapt, toti. Eu nu ştiu, că nu mă pricep la fotbal. Dar mă pricep la oameni. Ştiu doar că o grămadă dintre ei au simţit că le sucombă o parte din suflet şi că cealaltă parte se revoltă împotriva unor interese care nu au nimic de a face cu jocul de fotbal, ci cu banii. Sau cel puţin aşa zic ei, eu nu ma pricep la fotbal. Apoi au apărut proteste, apoi ştiri interminabile despre războiul din Bănie, iar acum…acum sunt două. România schizofrenică, ca întotdeauna. Sunt două echipe care fiecare pretinde ca ea este descendenta originalei şi că cealaltă este clona, care proferează o agresivitate nemaivăzută şi care, înainte de derby-ul B2-ului, se încălzesc cu puţin box la vestiare.

Nu am fost niciodată adeptul tradiţiei şi al tradiţionalismului. Ba dimpotrivă, mereu am considerat ca şi handicapat un sistem în care valorile tradiţionale împiedică ideile noi să se impună. Mi-o iau peste bot tot timpul când zic că aş prefera demolarea tuturor construcţiilor-monument istoric şi construirea de zgârie-nori în locul lor. Dar aici nu e vorba de istorie şi tradiţie. E vorba de continuitate. E vorba de ceva care a fost şi care, deşi o perioada n-a mai fost, trebuie să continue să existe. Pentru ca prin acel ceva, oamenii continuă să existe. Şi până nu le vine mintea la cap unor băieţi deştepţi, nimic bun n-o să se întâmple. Dar de fapt eu nu ştiu, că nu ma pricep la fotbal.

Advertisements

About zer0taiat

Random blog
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s