A venit toamna. Connect-R, poti sa te culci

Ba tata, sa facu frig. Incalecai pe bicicleta sa ma duc pana la mall, imi pusai castile in urechi si pe radio zu era Connect-R cu Eu vara nu dorm. Nu-i mare surpriza, pe toate era Connect-R cu Eu vara nu dorm, numai ca afara nu prea era vara. Era senzatia aia nenorocita de sfarsit de august si inceput de septembrie, prematura ce-i drept, cand te bate maica-ta la cap sa-ti iei pantaloni lungi, sa nu mai fugi pe-afara ca se usuca transpiratia pe tine, sa urci de urgenta in casa sa-ti dea o vesta. Ce s-o mai lungim, e senzatia aia nasoala ca incepe scoala. Si aici ma refer la scoala primara sau gimnaziala, care, chiar daca s-a dus de multa vreme, a lasat sechele incurabile cel putin la mine.

Imi aduc aminte ca inainte de 15 septembrie venea matusa-mea pe la mine “in vizita de sfarsit de vacanta”. Ma asteptam sa intre dupa ea un popa, ca sa-mi faca ultima impartasanie. Imi aducea caiete, linii, gume si creioane si, corolarul agoniei, un stilou de-ala nou nout. Uram sa scriu cu stiloul. Mi se parea, chiar si in clasa a 4-a, o fatarnicie. O vedeam pe mama acasa scriind cu pixul repede, cursiv, ingineresc, in timp ce eu incercam sa nu ma scufund cu totul in calimara, ca pana la coate eram tot plin de cerneala.

Dupa aia, venea prima zi de scoala, festivitatea, buchetele cu flori si copilu’ imbracat frumos in sacoul al nou. Si rezista sacoul fix prima zi, pentru ca, evident, de a doua zi incepeam sa scriem cu stiloul. Domnu’ Popescu isi spunea discursul lui de director de generala, neschimbat din ’79 (auzisem de la unii parinti), despre cum noi o sa contribuim la propasirea morala si intelectuala a tarii, o sa formam adevarate generatii de aur de ingineri, medici si avocati, care o sa poarte faima tarii peste hotare, ca viitori lucratori in intreprinderi de stat, fabrici si uzine. Cum sa uiti asa ceva?

Imi amintesc ca mereu imi ramanea cate un buchet de flori, cu care ma intorceam acasa. Cum era sa-l dau la cineva la sfarsitul serbarii? Ca doar orice prost/oasta isi da seama ca  nu ii era destinat si ca era ramasita.

Ca sa ma consoleze, dupa prima zi de scoala, mama ma ducea intotdeauna la McDonald’s. Cred ca am si acum pe undeva jucariile de la Happy Meal-urile pe care le hapaiam, invariabil inlacrimat, la fiecare 15 ale lui septembrie. “Futu-i”, imi ziceam eu cand nici nu stiam bine ce-i aia, “oare anu’ asta oi mai termina cu 10?”

La liceu a fost altfel. Nu mai erau serbari (sau daca erau, eu nu ma duceam niciodata), nu mai dadeam flori decat cui voiam si mancam mai des la McDonald’s. Si mi-am luat mp3 player. Asta e un alt capitol din viata mea, o adevarata Renastere, despre care o sa scriu alta data.

Advertisements

About zer0taiat

Random blog
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s