Eu chiar credeam…

Cand eram mic, ma gandeam ca in tufele alea de thuya pitica intinse pe spatiile verzi sunt orasele cu oameni mici, care se plimba dintr-un loc in altul, se viziteaza, gatesc, isi sapa fantani si fac copii. Si mai credeam ca daca invelesc diverse obiecte in multe haine, ele se simt mai in siguranta, mai protejate (lucru care, adult devenind, am constatat ca e valabil doar pentru pisici).

Cand eram mic credeam ca daca bagi bulgarii de zapada in cuptor, devin mai calzi si te poti juca mai bine cu ei. Am avut o perioada de vreo juma’ de an cand nu voiam sa mananc oua. Incepusem eu sa ginesc cam cum iau nastere ouale in natura si mi se pusese pata: nu mananc eu ce iese din curu’ gainii! Ajunsese bunica-mea sa spele ouale pe furis si sa imi zica: astea sunt facute de fabrica, nu-s ouate de gaini! Doar asa le mancam.

Cand eram mic, la primul meu premiu I, invatatoarea mi-a urat sa devin “un mare cercetator”. M-am uitat la ea foarte intrebator si cu o oarecare doza de dispret, dupa care ii zic maica-mii in drum spre casa: auzi la ea, cercetator, nu putea si ea sa-mi ureze altceva. Anii au trecut si tot ce-mi doresc acuma sa devin este, cum zicea doamna, “un mare cercetator…”.

Cand eram mic, nu am avut niciun prieten imaginar. Nu stiu ce faceam ca reuseam sa-i izgonesc pe toti.

Cand eram mic,  voiam sa ma fac profesor. Dupa aia, am trecut succesiv prin: politist, pompier, bucatar, popa, avocat, procuror, judecator, doctor (ideea asta mi-a venit de-abia dupa ce-am dat la medicina) si acuma vreau iar sa ma fac profesor. Oare asta se cheama regresie, dpdv psihanalitic? Nu, nu pot sa spun ca stiu ce vreau sa fac in viata. Stiu ce vreau sa fac in momentul asta. Maine poate conditiile de viata vor fi cu totul diferite, oamenii din jurul meu cu totul altii, iar imprejurarile ma vor obliga sa ma calific in cu totul altceva. Si, de ce nu, poate si preferintele mele…

Inca cred in Mos Craciun, insa. Si nu in abureala aia cum ca Mos Craciun e de fapt spiritul Craciunului care salasluieste in sufletele noastre si ne face sa ne daruim reciproc cadouri. Eu inca cred ca exista mosul ala cu barba mare si imbracat in rosu, care nu stiu pe unde mama dracu intra si lasa cadourile sub brad, cand apuc eu sa ma uit in alta parte. Sper totusi ca intr-un an sa fiu indeajuns de cuminte sa mai vina si pe la mine, cum venea cand era mic. Si poate o sa-l si prind, cine stie.

Advertisements

About zer0taiat

Random blog
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s