Cum sa nu-ti cresti copiii (I)

Zilele astea m-am plimbat mult prin oras, neavand ce face, si am observat ca, in ciuda crizei si a mediatizarii traiului greu, natalitatea a crescut considerabil. Cel putin pentru ochiul unui plimbaret care foloseste ochiometrul ca principalul aparat de masura si control. Nu stiu daca a crescut si sporul natural, dar natalitatea a crescut sigur. Nimic rau in asta, evident. Desi suprapopularea e o problema evidenta, nu poti spune ca pepetuarea speciei e ceva rau.

Insa rau e altceva. Modul in care unii (nu generalizez, raman la “unii”) dintre acesti parinti se comporta cu copiii lor la varsta la care nu inteleg prea multe. Nu inteleg, dar asimileaza. La varstele mici, copiii sunt ca niste bureti emotionali, creierele lor sunt ca niste calculatoare programabile, dar inca nescrise, care “absorb” comportamentul celor din jurul lor.

Mai mult, e varsta la care se sadesc primele seminte ale personalitatii de mai tarziu si la care asimileaza calitatile pe care ceilalti le atribuie. E normal ca atunci cand sunt mici, copiii sa greseasca, sa faca lucruri pe care n-ar trebui sa le faca, sa arunce suzeta pe jos, sa isi tranteasca jucariile, sa se descopere, sa urle cat ii tine gura (desi atunci inseamna ca au nevoie de ceva, nu urla doar ca sa isi enerveze parintii si vecinii). Ei, un astfel de eveniment cu o suzeta plonjand pe asfalt am vazut acum cateva zile nu departe de blocul unde stau. Si mama lui, atunci, a facut ce a crezut de cuviinta sa faca. A urlat la el cat a tinut-o gura: “Prostule! Esti un prost! N-ai invatat nimic pana acum!”. Banuiesc ca e inutil sa spun ca probabil comportamentul lui in privinta aruncarii suzetei jos din carucior nu s-a schimbat si ca aceasta iesire din partea mamei lui nu a fost singulara. Dar va veni o varsta la care va intelege ce i se va spune, si daca i se va spune in continuare ca e prost, garantat va fi prost! Daca i se va spune ca e un incompetent, exact asa va fi. Si probabil fiecare dintre noi stim cazuri de parinti pseudoautoritari care cred ca prin insulte si amenintari isi pot aduce copiii “pe calea cea buna”. Acesti copiii sunt timizii si frustratii de mai tarziu, carora calea le va fi mereu taiata de cei mai putini competenti, dar carora li s-a insuflat o incredere de sine exagerata din familie.

Advertisements

About zer0taiat

Random blog
This entry was posted in Cum sa nu-ti cresti copiii. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s